Alegerea animalelor anume pentru înmulţire trebuie să se facă după calităţile exterioare ( Fenotip).
Prepeliţa domestică se diferenţiază de cea sălbatică prin cântatul masculului şi prin penajul diferit colorat al acestuia.
Domesticirea a fost făcută în sec. XII. La începutul secolului nostru, producţia s-a orientat atât către carne cât şi către ouă, iar în timpul celui de-al doilea război mondial creşterea prepeliţei aproape că a încetat. După 1960 a fost înregistrată o mare revenire. În prezent, în Japonia, carnea de prepeliţă se află pe locul doi după carnea de găină şi de asemenea se produc foarte multe ouă.
În Europa, prepeliţa domestică a fost importată în urmă cu 70 de ani, în Italia şi Franţa cu 40-45 de ani, iar în Romania cu 30-35 de ani în urmă.
<i>Rasa</i> (suşa) <i>franceză</i> de prepeliţă are o greutate de cca. 150 grame femela şi 120 grame masculul, cu diferenţe de greutate notabile între diferite suşe. Sexele se pot distinge la vârsta de 3 săptămâni, femela având pieptul şi gâtul maro-roşcat închis, fără pete, iar masculul pieptul şi gâtul de culoare mai deschisă, împestriţat (pătat) cu negru. De asemenea, cloaca femelei este alungită transversal, în timp ce cloaca masculului prezintă o excrescenţă de culoare roz şi neacoperită cu penaj.
Ouăle, cu desen specific, sunt lungi de 3 cm, late de 2,5 cm şi au o greutate de 9-12 grame.
Puiul de o zi cântăreşte 5-10 grame (în medie 7 grame), având o creştere foarte rapidă în primele zile după ecloziune.
<i>Prepeliţa din suşa italiană </i>este ceva mai redusă în greutate faţă de <i>suşa franceză.</i>
<i>Prepeliţa japoneză</i> (care se află la originea prepeliţelor domestice din Europa) s-a format pe baza prepeliţelor sălbatice din China şi Japonia. Acestea au o longevitate de 3-4 ani, dar s-au văzut exemplare în vârstă de 6-7 ani.
Iată caracteristicile prepeliţei japoneze, prezentate chiar de japonezi:
– femela are greutatea de 150 de grame şi produce pe an cca. 300 de ouă a câte 10 grame (deci, 3 kg de ouă, de 20 de ori greutatea corporală proprie, faţă de o găină ouătoare care produce ouă în greutate de 8 ori greutatea corporală proprie);
– perioada de incubaţie a ouălor: 16-17 zile, faţă de 21 zile la găină sau 28-30 zile la raţă, gâscă, curcă;
– produce primele ouă la vârsta de 40 zile, faţă de cel puţin 120-150 de zile la alte specii de păsări;
– are nevoie de o temperatură de demaraj sensibil egală cu a puilor de găină;
– are nevoie de un spaţiu redus de creştere (într-o cameră de 3 x 3 m pot fi crescute 500 de prepeliţe);
– <i>ouăle de prepeliţă au valoare nutritivă superioară faţă de cele de găină, sunt dietetice şi sunt recomandate medical;</i>
– găinaţul de prepeliţă este foarte bun ca îngrăşământ natural.
La noi în ţară, există la diferiţi crescători, populaţii de prepeliţe de o foarte bună calitate, aduse din afară, în special din Ungaria, Franţa, Italia.
De-a lungul timpului s-a obţinut şi un tip de prepeliţă <i>pentru carne</i>, care poate avea o valoare ridicată:
– greutatea la 5 săptămâni: 202 grame masculul şi 208 grame femela;
– spor mediu zilnic 0-5 săptămâni: 5,6-5,7 grame;
– consum de furaje: 14,5 grame pe zi;
– consum specific: 2,57 kg/ kg spor;
– randament la tăiere: 78-80%, din care pieptul reprezintă 32-33%;
– la sacrificare, sângele emis (8-10 ml) reprezintă cca. 4% din greutatea corporală, iar penajul, 5-6 grame, adică cca. 3% din greutatea corporală.
<b><i>Atenţie: Înainte de alegerea materialului de reproducţie trebuie să vă decideţi asupra tipului de crescătorie (mixtă, carne, ouă) şi în funcţie de opţiunea aleasă să vă procuraţi materialul.</i></b>
În momentele selectării materialului este suficient să selectaţi păsările care au o greutate corporală bună (cca. 140-150 grame), ochi limpezi, abdomen plin, picioarele suficient de îndepărtate şi care dau impresia unei vitalităţi generale. Pentru aceste femele puteţi alege pentru împerechere cocoşi din alte crescătorii dar numai în condiţiile în care proprietarii vă pot oferi destule informaţii cu privire la randamentul de ouare precum şi la pierderile din timpul perioadei de creştere şi de ouare. Dacă nu vă pot oferi nici un fel de informaţie cu privire la aceşti factori de randament este indicat să căutaţi un alt crescător.
Chiar şi durata perioadei de ouare, deci intervalele de timp în care găina ouă, precum şi intervalele intermediare, trebuie luate în considerare în momentul alegerii. Perioadele lungi de ouare de 5-7 zile cu intervale de câte o zi, timp în care găina nu depune ouă, aduc un randament anual mai ridicat decât cele cu perioade de 2 până la 3 zile.
În cazul în care doriţi să deveniţi un crescător pasionat nu este de ajuns să alegeţi animalele după calităţile exterioare. Veţi alege aceste animale şi după calitatea zestrei genetice (genotip). Acest lucru implică o mai atentă controlare a fiecărui animal în parte.
<b><i>Controlul individual</i></b>
După cum v-am prezentat până acum, numai animalele cele mai bune trebuie introduse în procesul de creştere şi înmulţire. Pentru a le putea alege pe cele mai bune trebuie să întreprindeţi un control individual. Dacă cumva vă gândiţi că aţi putea face acest control prin căderea din cuib, ca în cazul găinilor, trebuie să vă atenţionam că nu este adecvat şi în cazul prepeliţelor. Vă spunem acest lucru luând în considerare faptul că prepeliţa este domesticită doar de un scurt timp, deci poate fi iritată uşor. Cu siguranţă ar intra în panică într-un cuib dotat cu un mecanism automat de închidere prin trapă. În concluzie, controlul individual în cazul prepeliţelor presupune aşezarea fiecărei găini alese pentru creştere într-o cuşcă separată şi notarea tuturor factorilor de randament. Această metodă solicită foarte multă muncă.
Animalele pentru controlul individual le veţi alege după aparenţele exterioare dintr-o grupă care a depus o activitate de ouare de 6 sau 8 luni. Abia în acest mod veţi putea şti dacă aceste animale au o vitalitate bună. Însemnările pe care le veţi face zilnic cu privire la factorii de randament stabiliţi mai devreme, ca numărul ouălor (pe săptămână / pe lună), mărimea ouălor, pigmentarea şi tăria cojii de ou etc. vă vor ajuta la recunoaşterea în scurt timp a animalelor cele mai potrivite pentru creştere şi înmulţire.
Pentru a putea compara şi arhiva notiţele care evidenţiază randamentele fiecărui animal pe o listă, puteţi întocmi un cod care să sintetizeze cele mai importante date cu privire la indicii de randament.